Spinnerette - Ghetto love

Hey now, there now,
It's a game to be played out amongst
Thieves of the heart and the whores of the ego

Hey now, there now
Kiss everyone's ailments
See them rise up, exalt and illuminate

Humanity is a deer in the headlights
The road is covered in blood
Free yourself with a dagger from above
A crossbow of faith

You sold your heart
For the primal experience
Gave up on love for a
Medal malevolence

You fill yourself with
The fire of innocence
A karmic stain will bring back through the gates again

Oh how I wonder what will become of us
I'm just a girl out looking for love

You want in me what you see
Is a testament
You never know when you love
What you'll manifest
I'm Joan of Arc on a mission
Avenge loves death
I'm gonna win
I'll never give in

Hey now, there now,
It's a game to be played out amongst
Thieves of the heart and the whores of the ego

Hey now, there now
Kiss everyone's ailments
See them rise up, exalt and illuminate

Humanity is a deer in the headlights
The road is covered in blood
Free yourself with a dagger from above
A crossbow of faith

You sold your heart
For the primal experience
Gave up on love for a
Medal malevolence

You fill yourself with
The fire of innocence
A karmic stain will bring back through the gates again

Oh how I wonder what will become of us
I'm just a girl out looking for love

You want in me what you see
Is a testament
You never know when you love
What you'll manifest
I'm Joan of Arc on a mission
Avenge loves death
I'm gonna win
I'll never give in

No time left...

     ...ma simt ciudat... mai am atat de multe lucruri pe care vreau sa le fac si parca atat de putin timp ramas... vreau sa fac un portret al unei prezente constante din viata mea... vreau sa termin cateva povestioare, care din pacate au ajuns romane... vreau sa ies din casa si caldura unei amieze de vara sa-mi izbeasca fata cu puterea unui cuptor incins... vreau sa mai vad o data toate locurile pe care nu le-am vazut de destule ori... vreau sa iubesc si sa fiu iubita la fel ca in povestile pe care mi le spunea mereu bunica cand eram copil... o vreau pe bunica inapoi... *sighs*
     Mi-e foarte greu sa merg inainte, cand tot ce fac este sa privesc inapoi... I feel so empty inside, like somekind of animal riped my heart out... Vreau sa renunt... Daca nu ar exista o anumita persoana din viata mea... I would not be here now... trec prin viata ca si cum nu as exista si astept clipa in care inima-mi va inceta sa bata si pur si simplu se va opri... saraca de ea... se chinuie sa bata degeaba... e ca si cum s-ar incapatana sa pompeze un sange negru si gros ca al unui om mort... chinuie-te sarman organ viu intr-un corp mort

Nimeni

     Totul se rezuma la nimic. O secunda... un minut... o ora... o zi... o luna... un an... si chiar o viata... nimic. Nu reprezint nimic in aceasta lume imensa, nu am reprezentat nimic si nu voi reprezenta nimic. Chiar daca astazi mor nu am ce lasa in urma, poate doar un loc gol intr-un univers infinit ceea ce reprezinta... un nimic. In concluzie eu sunt nimeni.
     Daca in aceasta zi mi-as incheia socotelile cu viata, voit sau nevoit, ce ar insemna in comparatie cu moartea unei intregi natiuni? Sunt nesemnificativa la fel ca orice planta sau animal de pe aceasta planeta.
     Poate ca in momentul in care voi murii, sa presupunem prin absurd ca s-ar naste o stea undeva, intr-un coltisor indepartat al acestui vast univers. Acest lucru ar fi aclamat de sute de mii de oameni interesati de stele... dar pe mine cine m-ar plange? Cu alte cuvinte cate persoane ar fi preocupate de moartea mea? 10... 20... 50? Si aceste persoane cat timp m-ar plange? O luna... poate doua... sau in cel mai fericit caz un an... maxim doi. Si pe urma as fi data uitarii. Probabil la diverse reuniuni cineva si-ar mai aminti ca am existat, dar cel mai probabil in cel mult 50 de ani nimeni nu si-ar mai aminti de mine.

      Asta sunt eu... nimeni... la fel de neimportanta ca toti ceilalti.

Fata cu portocale - partea a 4-a

     De cum am ajuns acasa am inceput sa-mi fac bagajele sa ma mut la un hotel sau la prietenul meu Alexander. Ea... Stela era in sufragerie fumandu-si a cincea tigara de cand ajunsesem acasa si probabil tot al cincilea pahar de vodka... Era beata crita, imbracata ca o dama de companie si cu parul ei blond platinat prins aiurea intr-un coc.
     Cand mi-am dus bagajul la usa si am vazut-o in ce hal arata nu am putut sa nu simt mila pentru ea. Am incercat sa plec fara sa-i adresez vreun cuvant, dar nu am putut. Trebuia sa-i dau o explicatie, asa fusesem obisnuit, sa-i dau mereu raportul...
     -Mi-am strans bagajul Stela. Plec. Caut un hotel pentru cateva zile sau ma duc la Alexander si pe urma o sa-mi caut un apartament in centru, mai aproape de studioul de inregistrari.
     -Ce? Nu te las sa pleci nicaieri! Esti al meu! si a incercat sa se ridice de pe canapea, dar alcoolul se pare ca nu prea ii permitea.
     -Maine cand te trezesti din betie o sa-ti trimit avocatul cu hartiile pentru divort. Sper sa fi destul de constienta cand vine el.
     -Tu... in primul rand... nu pleci nicaieri... si pe urma mai vorbim noi...
     Intre timp reusise sa se ridice de pe canapea si incerca sa vina spre mine impleticindu-se si dezechilibrandu-se la aproape fiecare pas.
     -Stela nu se mai poate asa!
     -Ce nu se mai poate draga? si incepuse sa rada. Tu crezi ca daca imi trimiti mie o sugativa din aia de avocat eu o sa-ti semnez actele sa te las sa te duci la curvele tale cu care ma inseli? no no no... tu ramai cu mine ca tu esti numai al meu...
      Ajunsese in fata mea si se agatase de gatul meu incercand sa ma sarute apoi imi sopti in ureche: -Esti numai al meu si asa vei fi mereu... Duhnea a vodka si a tigari de parca ar fi zacut saptamani intr-o carciuma infecta...
      Am incercat s-o indepartez, ea razand in continuare ca o isterica, dar parca mai rau se agata de mine. Intr-un final am luat-o in brate si am aruncat-o pe canapea. Asa sigur nu mai ajungea la mine pana ieseam din apartament.
      -O sa am grija sa te intorci de unde ai venit la fel cum ai venit. Alcoolica si leftera...
      -Sa nu ma ameninti tu pe mine ca te i-a mama dracu imediat! Ai auzit? Unde pleci nenorocitule? Ti-am dat eu voie sa pleci? Daca nu eram eu aici, acum tineai primele pagine ale ziarelor cu scandaluri sexuale cu minore si tarfe de lux!
      I-am intors spatele, mi-am luat valiza in care aveam cateva lucruri impachetate in graba si am iesit pe usa sperand sa nu mai fiu nevoit s-o vad vreodata...
***
      Aveam 18 ani cand am inceput sa ies cu Stela. Era o fata cuminte, invata bine si era cea mai vanata tipa din tot liceul... iar eu... eu eram ciudatul de la clasa a 12-a, mereu trimis in biroul directorului pentru prostiile facute prin scoala...
     Totul fusese atat de frumos intre noi... pana trupa mea incepuse sa aiba succes. Atunci Stela a inceput sa se schimbe. Primul lucru pe care mi l-a "propus" a fost sa ne casatorim inainte sa fim luati de valul banilor si al celebritatii. I-am dat dreptate si la scurt timp am luat-o de nevasta... mare prostie. De atunci totul a inceput sa se schimbe. A inceput sa bea, sa ma urmareasca si sa ma acuze de tot felul de stupiditati, iar cand eram impreuna nu-mi dadea prea mare atentie. Locuiam sub acelasi acoperis si totusi parca eram singur. Tot ce facea era sa stea la telefon cu prietenele ei sau sa le invite la noi. Mergea mereu impreuna cu ele la cumparaturi si cheltuia sume de bani tot mai mari pe haine de fite, genti si mai ales pantofi, iar cand era acasa bautura era hobbyul ei preferat. Ma inveninase atat de mult cu prostiile ei incat nu vroiam sa mai aud de nimic... Pentru cateva minute uitasem de ingerul meu...
      Era aproape dimineata cand reusisem sa ma cazez la unul dintre hotelurile din centru. Aruncasem geanta cu ce apucasem sa-mi strang de prin casa intr-un colt si ma trantisem imbracat in pat. Nu-mi doream decat sa uit de Stela si sa ma concentrz pe imaginea Lanei... Am adormit cu ea in gand si nu mi-e rusine sa spun ca am visat-o in toate ipostazele posibile. Creasem o aura angelica in jurul ei, aproape ca ma obsedase, desi nu o vazusem decat o data.
      Pe la 8 ma trezise telefonul ce suna in disperare... 5 apeluri nepreluate de la managerul meu si inca vreo cateva de la impresarul trupei. La naiba cu ei! Aproape ca m-am tarat pana in baie, ma simteam groaznic. Dusul a fost extraordinar, ma facuse sa ma simt mult mai bine.
      Dupa ce am reusit sa ma imbrac cu ceva curat mi-am facut curaj sa-l sun pe Tim, managerul meu...
      -Unde dracu esti? De la 7 tot incerc sa dau de tine. La 11 sa fi la studiouri cu bagajul facut. Am reusit sa rezerv un loc in turneul Ozzfest si veti canta in deschiderea celor de la System of a Down.
      -...m-ai lasat fara cuvinte... Vin cat de repede pot!
      Am demarat in tromba din parcarea hotelului in 5 minute de la incheierea convorbirii cu Tim. Nu mai aveam nimic in gand decat succesul.
      Am reusit sa ajung la 11:10... si bineinteles ca am reusit sa-i enervez pe toti... Ma simteam ca dracu. Imediat ce am urcat in autocar am plecat spre orasul in care avea loc Ozzfest-ul de anul asta, iar in urmatoarele minute telefonul incepuse sa-mi ia foc... Stela... La naiba!
     Mi-am sunat avocatul si l-am informat ce aveam de gand sa fac... Sa scap o data pentru totdeauna de Stela. Avea sa fie destul de greu, dar imi garanta ca nu va fi imposibil. Nu vroiam sa mai fiu nevoit s-o vad vreodata sau sa mai fiu sclavul ei. Dupa incheiera convorbirii am strigat in gura mare:
     -Divortez de Stela! lucru care i-a uimit pe colegii mei de trupa, dar care au inceput sa ma aclame in secundele urmatoare si sa ma felicite.
     -Bravo omule!
     -Ai revenit printre noi frate?
     -Asta inseamna ca diseara petrecem bro!
     Ma simteam ma fericit ca niciodata...
     Restul zilei a trecut foarte repede. Seara la fel. Ma gandeam totusi la ea, Lana... imi propusesem s-o vad astazi. Planuisem sa ma duc la barul la care lucra, sau poate s-o astept seara in fata blocului. La naiba! Daca zicea ca sunt vreun obsedat? Poate ca pe ea nici n-o interesa persoana mea... totusi sunt un star rock si ar fi trebuit sa ma recunoasca... poate nu m-a recunoscut... sau poate avea pe altcineva. Da asta trebuia sa fie... Apartinea altui barbat... probabil de o mie de ori mai bun ca mine.
     Am incercat sa mi-o alung din minte si am incercat sa ma concentrz pe ce aveam sa fac in ziua urmatoare. Concertul!

"O Satan ! Am I a criminal, if I desire her ? "

Daft Punk - Something about us

It might not be the right time
I might not be the right one
But there's something about us I want to say
Cause there's something between us anyway

I might not be the right one
It might not be the right time
But there's something about us I've got to do
Some kind of secret I will share with you

I need you more than anything in my life
I want you more than anything in my life
I'll miss you more than anyone in my life
I love you more than anyone in my life

Fata cu portocale - partea a 3-a

     Dimineata adusese cu ea o durerea groaznica de cap si o lipsa acuta de chef de viata mai mare ca de obicei... Nu vroiam sa ma ridic din pat, iar gandul imi zbura mereu la stainul ce-mi invadase mintea si intimitatea. De ce n-a aruncat-o pur si simplu? Era doar o amarata de legitimatie... Poate i se facuse mila de mine... Urasc mila altora. E ca si cum as fi o retardata intr-o lume perfecta...
     Intr-un final m-am ridicat din pat cu gandul la ce aveam de facut azi. Dusul de dimineata imi trezi toate simturile si eram pregatita sa incep o noua zi... A dracului zi...
     M-am imbracat in graba si am deschiz larg geamul de la dormitor. Aglomeratia de afara era infernala. Mirosul inecacios al uleiului ars de masina imi inunda narile si pentru o secunda imi provoca greata si repulsie fata de acest oras. M-am grabit sa intru in bucatarie si aprinzand aragazul tocmai puneam apa la fiert pentru cafea cand telefonul incepu sa sune. Mama...
     -Ah buna dimineata iubita mea fata! Ce mai face ingerasul meu drag?
     -Bine mama... Ce vrei?
     -Nimic iubita... Ce inseamna asta? Mama ta nu are voie sa te sune din cand in cand?
     -Ultima oara cand ai sunat a fost acum o luna sa-mi ceri bani de chirie... ai si uitat?
     -Da... pai despre asta vroiam sa vorbim. Stii e ultima zi azi si nu am platit nici luna trecuta. Nu vrei tu sa-ti ajuti mamica care ti-a dat viata si te-a crescut? Poate ma inviti sa ma mut cu tine chiar! Ai sa vezi ce bine o sa ne distram!
     -Nu mama, daca mama iti pot spune. Descurca-te asa cum fac si eu. Angajeaza-te si nu ma mai suna pe mine sa te scot din impasul tau financiar.
     -Copil mizerabil fara suflet ce am crescut. Nerecunoascatoare-o! Eu te-am nas... Iar inainte sa mai poata zice ceva deconectasem telefonul ca sa nu mai aibe tupeul sa sune inapoi si alta data.
      Acum nu mai speram decat sa vina din nou noaptea sa pot uita de tot si sa ma inec in visele mele din fiecare noapte... Vise ca oricare altele... Vise in care eu sunt mereu printesa la ananghie, iar printul meu intarzie sa ma salveze... Doamne ce copilarie urata am mai avut si eu din moment ce visez la printi si printese...
      M-am trezit din visare cand am realizat ca uitasem apa pe foc pentru cafea.
      Imi aprind o tigara... Imi beau cafea... si astept sa vina ora sa plec la cursuri.
***
      La facultate orele au trecut destul de repede. Nimic interesant ca in fiecare zi. Iar dupa cursuri am luat un taxi pana la munca. De obicei evitam taxiurile nu doar pentru ca erau costisitoare, dar si pentru ca erau mizerabile, infecte, duhneau a transpiratie amestecata cu parfum si tutun, iar soferii mereu incercau sa acopere acel miros cu deodorant auto... mare greseala...
      Am ajuns la bar cu putin timp inainte sa se deschida. Briana si Ted tocmai deschideau usa din spate, dar ca de obicei Monique intarzia, dar Billy nu mai intarziase niciodata pana acum... In 15 minute am deschis barul, iar in primele 10 de la deschidere Ted nu mai facea fata la bucatarie fara Billy, iar Briana nu contenea cu injuriile la adresa lui Monique. Intr-un final au aparut amandoi cam dupa o jumatate de ora de la deschiderea barului, chiar cu putin inainte sa ajunga si Sam, patronul localului.

     Ca in fiecare seara, la bar se asezau aproape aceleasi persoane... suflete inecate in aburii alcoolui si fumul tigarilor de proasta calitate. Ma obisnuisem cu ei si comentariile lor libidinoase. In fiecare seara aceleasi... Iar in acel moment imi amintisem de strainul din noapte precedenta... Apoi tot restul serii nu m-am putut abtine sa nu cercetez cu privirea fiecare persoana ce intra ori iesea din bar. Intr-un final am realizat ca deja uitasem cum arata, iar la sfarsitul programului am simtit o apasare pe suflet, ca si cum cineva ma dezamagise din nou...
      Dupa plecarea ultimului client am strans si am inchis impreuna cu Ted. Saracul... Imi tot vorbea de tot felul de lucruri in speranta ca poate il bag in seama cu mai multe de cateva aprobari din cap si raspunsuri seci gen "aha". Era baiat bun, dar nu pentru mine... Insa speranta moare ultima, cel putin a lui...
      Am alergat pana acasa in speranta ca poate din intamplare strainul ma astepta in fata blocului... dar nu era... apoi m-am grabit sa vad daca ma astepta in scara... nici acolo nu era... ultima speranta... in fata usii... dar degeaba... imi facusem sperante aiurea. Ce proasta sunt...
***

     Seara a urmat ca de obicei... Ziua urmatoare la fel... Pana la sfarsitul saptamanii deja uitasem de acel barbat. Ce repede moare speranta chiar si pentru mine...

 

You are the only exception

"Darling you are the only exception..."

Pink - F**king perfect

     Imi poti repeta de nenumarate ori ca sunt perfecta... eu n-am sa te cred. Si-am sa gresec mereu, iar imperfectiunea mea imi va ingreuna mereu viata. 

     Ma simt la fel ca personajul din acest videoclip. Inchisa intr-o cutie, nimeni nu ma intelege, nimeni nu ma sustine in nimic. 

     Si mie imi place sa ma exprim prin desene sau pictura, dar cineva din familie a preferam sa-mi rupa o mare parte din lucrari repetandu-mi ca prostelile mele de desene nu-mi vor aduce bani in buzunar si nu-mi vor asigura viitorul. In shimb daca devin o tocilara multe usi mi se vor deschide... acea persoana a omis sa-mi spuna ca acele usi nu mi se vor deschide decat daca si eu imi voi deschide picioarele.

     I wish I was fucking perfect...

Fata cu portocale - partea a 2-a

     Simteam nevoia sa ma plimb pe strazi de nebun, sa scap de calvarul in care eram fortat sa traiesc cu o sotie geloasa si o cariera ca rocker in plina ascensiune... Parca nici concertele nu mai erau ca inainte. 
     Petrecerile de dupa erau groaznice. Nu mai zic de orele petrecute cu ea sub acelasi acoperis... Toti prietenii ma avertizasera ca ea nu era decat o parvenita si o rautacioasa. Usor usor ma indepartase de toti prietenii mei, iar colegii de trupa incepeau sa ma excluda usor si din formatie. Trebuia sa divortez... dar inca mai simteam ceva pentru ea.
In seara asta ma certasem iar cu ea. Imi strigase tot felul de porcarii fara sens, iar in final incepuse sa planga ca eu n-o mai iubesc si ca am pe alta... mereu ma ataca cu "cealalta"... macar daca ar fi fost alta.
Am luat-o de sotie doar ca sa ma mandresc cu o achizitie superba la bratul meu de rocker in devenire, un pusti nebun care isi tinea concertele si repetitiile in garajul mamei. Eram amandoi tineri si probabil fara minte, parca ma vrajise atunci cu corpul ei de majoreta, iar acum, maturizat, am realizat ca ea nu era pentru mine. Toti cei din jurul meu aveau iubite sau pur si simplu prietene minunate, iubitoare si intelegatoare, dar ea nu era asa... era ca o scorpie avida de bani si publicitate.
     Nu mai pot... In seara asta i-am spus ca nu mai pot face fata crizelor ei de gelozie si am decis sa divortez de ea, a doua zi de dimineata urma sa-mi caut un avocat bun care sa ma scape de ea fara prea multe complicatii.
     Plimbarea imi facea bine. Aerul rece de toamna imi curata parca gandurile negre. Simteam ca fac ceea ce trebuie, dar de ce ma simteam mizerabil... Parca as fi fost un caine... lovit de prea multe ori in mandrie si orgoliu...
     Masinile treceau pe langa mine cu o viteza ce mi se parea incredibila... si totusi parca timpul se oprise in loc pentru cateva minute... Asteptam sa inceapa ploaia, sa-mi spele toate grijile...
     Ma oprisem in loc si priveam cerul inorat ce parea aproape sangeriu... atunci am simtit o izbitura in umarul stang si nervos ca cineva ma trezise din gandurile mele m-am intors sa protestez...
     -Hei uitate-te pe unde mergi, puslama fara educatie!
     -Iertati-ma, nu am fost atenta pe unde mergeam...
     Cel mai frumos chip din lume... Nu stiam ce sa spun. Era o fata ce parea a fi mai degraba un copil. Plansese mult, iar urmele de rimel de pe fata ei erau aproape uscate, dar mai luceau inca putin in lumina reflectoarelor ce alergau pe langa noi... Timpul se oprise in loc din nou...
     -Esti bine? am intrebat-o dorind parca sa o cunosc mai bine, sa-i aflu suferinta si sa i-o impart pe a mea.
     -Nu e treaba ta!
     Raspunsul ei sec ma dezarmase complet.
     Am ramas acolo in strada cateva minute urmarind-o cu privirea cum alearga si intra in blocul pe langa care tocmai trecusem.
     -Copil nebun! am soptit sperand ca m-ar putea auzi.
     Era frumoasa. Asta era singurul lucru pe care mi-l mai puteam aminti din secundele in care o privisem...
     Cand m-am hotarat sa plec am observat pe jos un cartonas micut pe care sclipea o poza. L-am ridicat de jos si am citi "Lana Stuard, 21 de ani" si adresa ei... Din poza parca ma priveau o pereche de ochi de un verde ametitor, dar plini de tristete... parul de un roscat decolorat, lung si bogat ii incadra chipul luminos si ii dadea o alura angelica. Parea o copila. Dar de ce asa de trista?
     Am verificat adresa de pe legitimatie si singurul lucru care imi venea in minte era sa fug dupa ea. Dar deja intrase in bloc, iar pe legitimatie nu aparea numarul apartamentului... Am simtit o oarecare deznadejde, dar fara sa gandesc prea mult am fugit dupa ea si am sunat la primul apartament din bloc. Stateam in fata usii plin de emotie, sperand sa fie ea... acea Lana Stuard , zambind si invitandu-ma inauntru... Din pacate nu era ea... O batrana imi deschise usa si ma privii mirata...
     -Nu e cam tarziu sa livrezi ceva la ora asta? ai noroc ca nu prea ma impac cu somnul... Ce doresti tinere?
     -Eu... stiti... ma intrebam daca ma puteti ajuta cu ceva... a... stiti cumva la ce apartament sta domnisoara Lana Stuard?
     -Hm... Si cum ziceam. Nu e cam tarziu sa faci livrari dupa miezul noptii???
     -Stiti... eu... I-am gasit legitimatia pe jos si as vrea sa i-o inapoiez... si i-am intins legitimatia batranei.
     -Aham... La apartamentul 10, e sus la etajul trei, acolo in capatul scarilor...
     -Va multumesc... si i-am zambit indreptandu-ma in graba spre scari.
     Imi veneau in minte zeci de scenarii cu frumoasa mea  Lana cu chip de inger, iar in cateva secunde eram deja in fata usii... Am ciocanit si am asteptat cuminte ca un copil ce asteapta ajunul Craciunului...
Si mi-a deschis...
     -Scuze ca te deranjez... ai scapat legitimatia de la bar cand te-ai ciocnit de mine mai devreme... si i-am intins bucata de carton.
     -Multumesc...
     Si m-am intors sa plec cat mai repede din fata ei sa nu observe umila mea fericire de chipul brazdat de un zambet mult prea multumit ca o vazusem din nou...
     -Poate ne mai intalnim si cu alta ocazie! Poate imi faci cinste cu o cafea ca sa-mi multumesti ca ti-am inapoiat legitimatia domnisoara Lana! i-am strigat de pe la jumatatea drumului spre iesire...
     -Cu siguranta ne vom mai intalnii...
     Lana... superb nume ca si fiinta ce-l poarta... Prin deschizatura usii am reusit sa-i vad umarul gol acoperit doar de breteaua unui maieu negru si mana subtire pe care o intinsese dupa legitimatie... Pielea ei parea atat de alba si de fina ca unei papusi de portelan...
     M-am grabit spre casa cand am realizat cat de tarziu era. Acum eram foarte hotarat in privinta lucrurilor pe care le aveam de facut. S-o revad pe Lana era primul pe lista...

Fata cu portocale - partea a 1-a

     Caderea noptii ma gaseste mereu pe aceeasi alee intunecata... intorcandu-ma ca de obicei acasa... daca acasa ii pot spune unui apartament gol intr-un bloc mizer. Cartierul rau famat de la periferia orasului a fost mereu ascunzatoarea multor suflete ratacite.
     Initial am crezut ca va fi un loc si pentru mine, un loc in care m-as fi putut integra, dar n-a fost asa... Si totusi e ascunzatoarea mea cea mai sigura si singura.
     M-am mutat aici imediat ce am putut scapa de asa zisa mea familie... o mama drogata si un tata ce putrezea in puscarie pentru o amarata de gainarie... Halal familie...
     Ma strecuram prin umbrele cladirilor vechi, ferindu-ma de ramasitele farurilor ce alergau disperate pe sosea, grabindu-se la un camin cald si compania cuiva.
     Ma intorceam trista, iar prin hanoracul subtire simteam fiecare adiere a vantului de toamna tarzie. Cu sapca trasa cat mai pe fata si parul ascuns in gluga, paseam in scarba, ferind baltile aproape inghetate.
     Frigul era singurul care ma facea sa simt ca mai traiesc inca... durerea din suflet ma faceau sa sper ca nu...
     Am continuat sa merg. Nu mai aveam mult. Trebuia doar sa ies pe soseaua principala si pe urma inca putin si intram in bloc. De obicei nu ma grabeam, insa astazi nu vroiam sa fiu vazuta in lumina. De cand plecasem din tura de noapte de la bar si tot drumul plansesem... deprimarea imi cuprinsese sufletul gol.
     De cum am iesit in lumina reflectoarelor de pe strada mi-am fixat privirea in pamant si aproape ca am luat-o la goana spre intrarea blocului... dar neatentia m-a costat...
     -Hei uitate-te pe unde mergi, puslama fara educatie!
     -Iertati-ma, nu am fost atenta pe unde mergeam... si am ridicat privirea din pamant fixand persoana de care tocmai ma ciocnisem. Ma asteptam sa aiba o privire furioasa pentru ca tocmai il calcasem pe piciorul stang... dar privirea lui era muta de uimire...
     -Esti bine?
     Din vocea dura ce tocmai ma tezise speriata parca din visare, glasul lui devenise oarecum ingrijorat, dar in acelasi timp autoritar.
     -Nu e treaba ta! Am mormait printre dinti si am luat-o la fuga sa intru mai repede in bloc.
     Am lasat acel necunoscut in urma mea si in urmatoarele minute eram dincolo de usa apartamentului meu, incuiata cu grija pentru a-mi oferii un gram de siguranta.
     Ma intreb mereu de ce sunt asa ciudata cu oamenii din jurul meu... nu mi-e frica de ei, de moarte nici atat, abia astept sa o cunosc... si totusi... ma simt oarecum rusinata, mi-e rusine cu mine insami si cu ceea ce am fost, nu mai zic de "familia" din care provin... am ramas cu spatele lipit de usa incuiata cateva minute inainte sa fac efortul de a-mi reveni..
     Cand m-am dezmeticit m-am bucurat de caldura din apartament si cu o mare graba am aruncat pe jos rucsacul, apoi hanoracul , adidasii si pantalonii... Nu-mi doream decat o baie si cateva ore de un binemeritat somn, dar sunetul unei batai in usa imi strica toate planurile pentru moment.
     Cu grija am deschis usa atat cat imi permitea lantul, iar prin crapatura am zarit acelasi chip din strada. Nu stiam daca sa-i inchid usa in nas sau sa-l intreb ce vrea.
     -Scuze ca te deranjez... ai scapat legitimatia de la bar cand te-ai ciocnit de mine mai devreme... si-mi intinse bucata de carton cu poza si datele mele.
     -Multumesc... Nu stiam ce sa zic... dar strainul avu bunul simt sa se intoarca si sa plece.
     In timp ce cobora scarile imi mai striga un singur lucru...
     -Poate ne mai intalnim si cu alta ocazie! Poate imi faci cinste cu o cafea ca sa-mi multumesti ca ti-am inapoiat legitimatia domnisoara Lana!
     -Poate! Am soptit mai mult pentru mine decat pentru o alta pereche de urechi... el era deja prea departe sa ma mai auda oricum...

     Noaptea mi-am continuat-o dupa cum imi planuisem... o baie si pe urma somnul binemeritat...

RONNIE RADKE IS FUCKING FREE!!!!!!!

O eternitate in rai? Sau poate o vesnicie in iad?

     ...iar ziua cea din urma a sosit... simti cum nimeni si nimic nu te mai poate ajuta... te zbati sa faci fata, dar simti cum disperarea iti incolteste in suflet si-ti pune stapanire pe acesta... in cele din urma te gandesti sa te vinzi... sa-ti vinzi sufletul si trupul celui care ofera mai mult.

     O eternitate in rai? Sau poate o vecie in iad?
     Si alegi raiul sau cel putin asta iti doresti, dar calea sprea rai e presarata cu martirism si sacrificiu de sine... si suferi in continuare si induri pana in ziua in care din nou nu mai faci fata, iar ultima farama de credinta paleste din sufletul tau... si atunci te vinzi. 

     Te vinzi in fiecare seara si oricarui strain pentru ca nu-ti mai pasa de corpul tau. Te vinzi pentru ca pur si simplu ai simtit gustul banilor si-ti place. Te simti din ce in ce mai bine. Te distrezi si iti zici mereu ca maine te vei opri si vei reveni pe calea cea buna, pentru ca-ti doresti sa te numeri printre cei buni. 

     Dar timpul trece prea repede, iar vartejul de culori, trairi si simtiri este prea puternic si te trage mereu la fund... iar in final ziua cea din urma sosete si te bucuri ca ai scapat si speri ca toate lucrurile pe care le-ai facut sa-ti fie iertate deoarece le-ai facut doar ca sa supravietuiesti. 

     La inceput esti crezuta de catre judecator, dar din pacate avocatul tau nu pledeaza la fel de bine ca avocatul dreptatii... Si-ti vezi aripile... si speri din tot sufletul ca le vei primi la final, dar din pacate nu ai norocul asta...

     In ziua aia aproape ca le-ai atins... dar ai cazut, ai cazut atat de tare incat ti sa parut ca ai ajuns in adancul pamantului... totul arde in jurul tau si se aud numai tipete. Esti ingrozita si incepi sa plangi incercand sa inmoi inima cuiva... dar ai uitat sa iei in calcului ca aici jos nimeni nu mai are inima, iar ceea ce te conduce pe tine este doar viclenia...

     Dintr-o data lanturi grele si inrosite in focul iadului iti cuprin incheieturile si gatul... simti cum carnea iti sfaraie si apoi durerea insuportabila, iar pe deasupra mirosul propriului corp arzand iti umple narile si-ti face stomacul sa se revolte... ai vrea sa vomiti si intr-un final reusesti s-o faci... dar mai bine n-o faceai... balta pe care tocmai ai scurs-o din tine nu e decat o balta de sange putred plin de viermi ce colcaie si se desfata si in tine... 

     Incepi sa te zbati... incerci din rasputeri sa te eliberezi, dar demonul care te tine in lanturi are prea multa putere... te taraste parca pe carbuni incinsi pana in fata unui tron imens unde o creatura cu doua coarne mari stajuieste asupra tuturor demonilor si oamenilor ce isi asteapta o noua judecata... judecata fiarei...

     Te zbati mai tare, doar doar reusesti sa te eliberezi si sa fugi... poate ca mai ai timp... dar iti vine randul...

     Ajungi in fata fiarei mai mult imbrancita decata prin propriile forte si cazi la picioarele ei, iti privesti genunchii juliti si sangeranzi, iar in momentul acela ii simti rasuflarea fierbine deasupra capului... ridici privirea doar ca sa vezi acea creatura cum te adulmeca si cum ranjeste la tine...

     -Tu vei fi a mea si doar a mea!

     -Nu! Va implor lasa-ti-ma sa plec... nu am facut nimic...

     -Asta spuneti voi muritorii! Toti sunteti la fel! Accepta situatia in care esti! Privilegiul pe care ti-l ofer de a fi a mea ar trebui sa te onoreze. De azi pentru intreaga eternitate esti sclava mea!

     Din acel moment am decis ca nimic nu avea sa se imbunatateasca. Urma sa fiu in posesia acestei creaturi in fiecare secunda, minut, ora, zi... pentru eternitate...

     Plecand ochii in jos am simtit lacrimi reci pe obraji, erau ca o binecuvantare in acel infern... 

     Fiara ma inspaimanta mai rau decat orice... Era grotesca... acei ochi rosii ca sangele, coarnele infioratoare, iar corpul deformat, cu o alura de animal urmau sa ma tortureze pana la sfarsitul lumii...

     -Am ajuns in fata castelului meu sclavo! Intra!

    Si ma imbrancii printr-un foc albastru ce reprezenta intarea strajuita de doi monstrii imensi, probabil sa nu poata scapa nimeni din castelul groazei...

     Dar de indata ce am trecut pragul castelului totul se schimba... nu mai aveam catuse si lanturi, iar corpul meu devenise la fel de viu ca in zilele bune... imi simteam si inima in piept batandu-mi aproape sa mi se sparga... Iar cand am privit in jur totul parea superb... parca ma aflam intr-un castel din vremurile de demult, decorat numai cu obiecte din argint, panze si voal negre si albe... eram uimita de toate lucrurile din jur. Paseam cu atata atentie sa nu stric ceva si totul sa dispara... Uitasem tot ce se intamplase cu cateva minute in urma si nu puteam sa cred ca ceva asa frumos facea parte din ceva atat de grotesc... Apoi am auzit din nou vocea creaturii din spatele meu care tocmai trecea prin portalul acela ciudat.
     -Asta va fi noua ta casa... casa noastra! Te caut de milioane de ani si te-am visat de atatea ori...
     Iar cand m-am intors am reusit sa vad creatura intr-o alta lumina... o lumina familiara... ma simteam de parca as fi cunoscut-o de-o viata... parca eram meniti sa fim impreuna...
     -Tu vei fi nevasta mea de astazi! Servitori! O vreau gata pentru nunta de la apus!
     N-am putu sa mai pronunt nimic caci am fost inconjurata de cel putin zece servitoare putrezite ce incercau sa ma schimbe si sa ma aranjeze cat mai repede la comanda stapanului lor...
     La caderea intunericului peste purgatoriu, fiara, se intoarse in castel sa-si ia viitoarea nevasta... adica pe mine... Ma apuca de mana si ma trase dupa el afara din castel, iar in incercarea mea de-a tine pasul cu el ma impiedicam mereu in rochia neagra mult prea lunga... Ajunsi in fata unui altar din fiare incinse rosti un fel de descantec intr-o alta limba si apoi ma intreba...
     -Vrei sa fi sotia mea?
     Un singur lucru am mai putut raspunde... -DA!

Papa Roach

I'm so upset, because I was so RECKLESS to not show these SCARS that I got from the HOLLYWOOD WHORE, they will last FOREVER because I just wanted TO BE LOVED so much that I ALMOST TOLD YOU THAT I LOVED YOU even though I was GETTING AWAY WITH MURDER and TIME AND TIME AGAIN I look for a LIFELINE in this BROKEN HOME that is my LAST RESORT to escape from the demon that live BETWEEN ANGELS AND INSECTS.

Fereastra...

     "Lumea e asa de cruda cu noi... Nu mai suport doar sa te privesc in fiecare seara prin fereastra ce ne desparte. As vrea ca intr-o noapte, fereastra, sa nu mai existe. Sa fim doar noi si nimic altceva. Uneori te visez... E asa de bine... Chipul tau e vesnic zambitor, iar buzele tale... vesnic dulci... Te doresc alaturi de mine in fiecare noapte, desi stiu ca nu vei fi niciodata langa mine. Te iubesc, iar dragostea mea pentru tine este mai presus de orice. Te privesc, iar in ochii mei se citeste dorinta. O dorinta ce niciodata nu se va implini. Imi fac atata rau... singur...
     In fiecare noapte trupul mi se zvarcoleste sub atingerea febrei, iar visele se intetesc din ce in ce mai rau si par atat de reale... In noaptea asta esti langa mine. Te simt in pat alaturi tremurand din toate incheieturile. Intreaga fiinta mi-e fierbinte si te ating usor pe frunte, iar tu-mi soptesti numele... Incep sa cred sa noptile de febra sunt cele mai frumoase din viata mea, iar tu... mereu otrava mea pura...
     Dragostea noastra este imposibila... simt cum mi se frange inima... In fiecare dimineata imi amintesc chipul tau si plang. Sunt lacrimi de durere ce vor sa-mi sfasie si ultimele farame de suflet. Nu mai rezist... Simt ca innebunesc! Plang si acum cand scriu aceste randuri, iar lacrimile mele sunt atat de amare. Voi plange pana in ultima clipa pentru tine pentru ca tu esti marea mea iubire pe care nimeni si nimic nu ma va putea face s-o uit...
     As vrea sa renunt, sa te ingrop printre amintirile neplacute din viata mea... acele amintiri care mereu m-au bantuit si o vor face in continuare... totusi nu pot... tu esti tot ce a fost mai frumos in viata mea. Lacrimile mele nu vor schimba nimic, caci tu tot dincolo de fereastra vei fi...
     Uimit te vad cum intri in camera mea. Imi zambesti si stiu sigur ca nu e un vis...
     -Buna ziua, domnule... Cum va mai simtiti astazi? Afara este o zi superba...
     -Da... superba...
     -Am venit sa va pregatesc pentru operatie...
     -Da... iar glasul imi ingheta...
     -Nu va faceti griji... Totul va fi bine. Avem cei mai buni doctori in acest spital. Operatia va decurge normal, iar maine va veti simti mult mai bine... Va promit! Si imi arunca acelasi zambet care m-a inebunit din prima zi... Inchid ochii sa pastrez acel zambet pe care l-am visat mereu, care m-a chinuit in fiecare noapte de cand am cunoscut-o... Si o fac pentru ultima oara...
     Cu ultima bataie a inimii mele aud ultimele ei cuvinte...
     -Un medic! Chemati un medic! A intrat in stop cardiac! Nu reusesc sa-i gasesc pulsul... CINEVA SA CHEME UN MEDIC!!!"

     Drept urmare...  viata e scurta, plina de intamplari frumoase, dar si de intamplari urate. Nu conteaza cati bani avem, cate case, masini sau orice alt lucru material... conteaza modul in care-ti traiesti si-ti apreciezi viata... in final toti plecam asa cum am venit... dezbracati...
  

 

Hadouken - Mecha Love

Remember, in days gone past
I spied you through a wall of glass
And there you were, kicking my heart back and forth
But now you're not so tall

You wanted the world
You wanted it all
You wanted the world
You wanted it all
You wanted the world
You wanted it all
You wanted the world!

So here it is (So here it is)
The planets cry
We'll rip the stellar sky
Make way when worlds collide
I know your heart but still will reconcile your mecha love
You hold your thoughts so tall
You think you've got it all

You won't break the armor
I will never surrender

Take a walk

So this is the last stand
So this is your last chance
So this is your last

You wanted the world
You wanted it all
You wanted the world
You wanted it all

'Cause I'm ready for war
My exoskeleton
I'm not a passenger, I am the carrier
I know this vessel will withstand our love, your mecha love
I've got you figured out 
I've got you figured out 

You won't break the armor
I will never surrender

Take a walk

So this is the last stand
So this is your last chance
So this is your last

You wanted the world
You wanted it all
You wanted the world
You wanted it all

So this is the last stand
So this is your last chance

Take a walk

So this is the last stand
So this is your last chance

Take a walk

So this is the last stand
So this is your last chance

Moartea ta...

   Ce se intampla atunci cand nu mai faci fata? ... Cauti o scapare in moarte...

Scrisoare catre nimeni

        Dragul meu,

        Ai simtit si tu vreodata cum pamantul, un lucru atat de solid si datator de siguranta, efectiv iti "fuge de sub picioare"? Eu da... E ca si cum ai ramane suspendat undeva la o altitudine de peste 3500 de metri in aer, iar mintea ti-o ia razna. Nu stii daca ai sa cazi sau daca ai sa te menti pe linia de plutirea sau in cel mai fericit caz, daca ai sa te inalti si mai mult gasindu-ti un punct de stabilitate undeva mai sus decat te-ai fi asteptat vreodata.
        E greu... poate chiar mai complicat decat ai crezut. Eu simt cum cad in gol... iar caderea asta nu se mai opreste de o perioada de timp prea lunga... prea mult vant care ma loveste in fata de parca ar vrea sa sfasie bucatele din trupul meu. Vreau sa ma opresc... Incerc sa ma opresc... dar totusi cad in continuare. Ma adancesc din ce in ce in mai mult intuneric de parca as cadea in adancul pamantului...
        Cat de mult se poate cadea din lumea reala? Si unde duce aceasta cadere infinita? Oare voi putea vreodata sa ma ridic? Oare sunt un om normal?
         Astept sa-mi raspunzi intr-o zi... cand consideri ca este timpul sa ma opresc din cadere probabil...

         Cu dragoste a ta otrava pura,
         Toxic...

kill yourself 'couse toxic is here!

       ...si cum am scris deja in titlu... toxic is here!

  "-My king... behold our kingdom!
   -A kingdom of corpses? Why?
   -Why not?
   -This is why you risen?
   -They belived in nothing! Now they are nothing! But you and I... we will change all that... we will give the world something to belive in again!"