Fata cu portocale - partea a 3-a

     Dimineata adusese cu ea o durerea groaznica de cap si o lipsa acuta de chef de viata mai mare ca de obicei... Nu vroiam sa ma ridic din pat, iar gandul imi zbura mereu la stainul ce-mi invadase mintea si intimitatea. De ce n-a aruncat-o pur si simplu? Era doar o amarata de legitimatie... Poate i se facuse mila de mine... Urasc mila altora. E ca si cum as fi o retardata intr-o lume perfecta...
     Intr-un final m-am ridicat din pat cu gandul la ce aveam de facut azi. Dusul de dimineata imi trezi toate simturile si eram pregatita sa incep o noua zi... A dracului zi...
     M-am imbracat in graba si am deschiz larg geamul de la dormitor. Aglomeratia de afara era infernala. Mirosul inecacios al uleiului ars de masina imi inunda narile si pentru o secunda imi provoca greata si repulsie fata de acest oras. M-am grabit sa intru in bucatarie si aprinzand aragazul tocmai puneam apa la fiert pentru cafea cand telefonul incepu sa sune. Mama...
     -Ah buna dimineata iubita mea fata! Ce mai face ingerasul meu drag?
     -Bine mama... Ce vrei?
     -Nimic iubita... Ce inseamna asta? Mama ta nu are voie sa te sune din cand in cand?
     -Ultima oara cand ai sunat a fost acum o luna sa-mi ceri bani de chirie... ai si uitat?
     -Da... pai despre asta vroiam sa vorbim. Stii e ultima zi azi si nu am platit nici luna trecuta. Nu vrei tu sa-ti ajuti mamica care ti-a dat viata si te-a crescut? Poate ma inviti sa ma mut cu tine chiar! Ai sa vezi ce bine o sa ne distram!
     -Nu mama, daca mama iti pot spune. Descurca-te asa cum fac si eu. Angajeaza-te si nu ma mai suna pe mine sa te scot din impasul tau financiar.
     -Copil mizerabil fara suflet ce am crescut. Nerecunoascatoare-o! Eu te-am nas... Iar inainte sa mai poata zice ceva deconectasem telefonul ca sa nu mai aibe tupeul sa sune inapoi si alta data.
      Acum nu mai speram decat sa vina din nou noaptea sa pot uita de tot si sa ma inec in visele mele din fiecare noapte... Vise ca oricare altele... Vise in care eu sunt mereu printesa la ananghie, iar printul meu intarzie sa ma salveze... Doamne ce copilarie urata am mai avut si eu din moment ce visez la printi si printese...
      M-am trezit din visare cand am realizat ca uitasem apa pe foc pentru cafea.
      Imi aprind o tigara... Imi beau cafea... si astept sa vina ora sa plec la cursuri.
***
      La facultate orele au trecut destul de repede. Nimic interesant ca in fiecare zi. Iar dupa cursuri am luat un taxi pana la munca. De obicei evitam taxiurile nu doar pentru ca erau costisitoare, dar si pentru ca erau mizerabile, infecte, duhneau a transpiratie amestecata cu parfum si tutun, iar soferii mereu incercau sa acopere acel miros cu deodorant auto... mare greseala...
      Am ajuns la bar cu putin timp inainte sa se deschida. Briana si Ted tocmai deschideau usa din spate, dar ca de obicei Monique intarzia, dar Billy nu mai intarziase niciodata pana acum... In 15 minute am deschis barul, iar in primele 10 de la deschidere Ted nu mai facea fata la bucatarie fara Billy, iar Briana nu contenea cu injuriile la adresa lui Monique. Intr-un final au aparut amandoi cam dupa o jumatate de ora de la deschiderea barului, chiar cu putin inainte sa ajunga si Sam, patronul localului.

     Ca in fiecare seara, la bar se asezau aproape aceleasi persoane... suflete inecate in aburii alcoolui si fumul tigarilor de proasta calitate. Ma obisnuisem cu ei si comentariile lor libidinoase. In fiecare seara aceleasi... Iar in acel moment imi amintisem de strainul din noapte precedenta... Apoi tot restul serii nu m-am putut abtine sa nu cercetez cu privirea fiecare persoana ce intra ori iesea din bar. Intr-un final am realizat ca deja uitasem cum arata, iar la sfarsitul programului am simtit o apasare pe suflet, ca si cum cineva ma dezamagise din nou...
      Dupa plecarea ultimului client am strans si am inchis impreuna cu Ted. Saracul... Imi tot vorbea de tot felul de lucruri in speranta ca poate il bag in seama cu mai multe de cateva aprobari din cap si raspunsuri seci gen "aha". Era baiat bun, dar nu pentru mine... Insa speranta moare ultima, cel putin a lui...
      Am alergat pana acasa in speranta ca poate din intamplare strainul ma astepta in fata blocului... dar nu era... apoi m-am grabit sa vad daca ma astepta in scara... nici acolo nu era... ultima speranta... in fata usii... dar degeaba... imi facusem sperante aiurea. Ce proasta sunt...
***

     Seara a urmat ca de obicei... Ziua urmatoare la fel... Pana la sfarsitul saptamanii deja uitasem de acel barbat. Ce repede moare speranta chiar si pentru mine...