Simteam nevoia sa ma plimb pe strazi de nebun, sa scap de calvarul in care eram fortat sa traiesc cu o sotie geloasa si o cariera ca rocker in plina ascensiune... Parca nici concertele nu mai erau ca inainte.
Petrecerile de dupa erau groaznice. Nu mai zic de orele petrecute cu ea sub acelasi acoperis... Toti prietenii ma avertizasera ca ea nu era decat o parvenita si o rautacioasa. Usor usor ma indepartase de toti prietenii mei, iar colegii de trupa incepeau sa ma excluda usor si din formatie. Trebuia sa divortez... dar inca mai simteam ceva pentru ea.
In seara asta ma certasem iar cu ea. Imi strigase tot felul de porcarii fara sens, iar in final incepuse sa planga ca eu n-o mai iubesc si ca am pe alta... mereu ma ataca cu "cealalta"... macar daca ar fi fost alta.
Am luat-o de sotie doar ca sa ma mandresc cu o achizitie superba la bratul meu de rocker in devenire, un pusti nebun care isi tinea concertele si repetitiile in garajul mamei. Eram amandoi tineri si probabil fara minte, parca ma vrajise atunci cu corpul ei de majoreta, iar acum, maturizat, am realizat ca ea nu era pentru mine. Toti cei din jurul meu aveau iubite sau pur si simplu prietene minunate, iubitoare si intelegatoare, dar ea nu era asa... era ca o scorpie avida de bani si publicitate.
Nu mai pot... In seara asta i-am spus ca nu mai pot face fata crizelor ei de gelozie si am decis sa divortez de ea, a doua zi de dimineata urma sa-mi caut un avocat bun care sa ma scape de ea fara prea multe complicatii.
Plimbarea imi facea bine. Aerul rece de toamna imi curata parca gandurile negre. Simteam ca fac ceea ce trebuie, dar de ce ma simteam mizerabil... Parca as fi fost un caine... lovit de prea multe ori in mandrie si orgoliu...
Masinile treceau pe langa mine cu o viteza ce mi se parea incredibila... si totusi parca timpul se oprise in loc pentru cateva minute... Asteptam sa inceapa ploaia, sa-mi spele toate grijile...
Ma oprisem in loc si priveam cerul inorat ce parea aproape sangeriu... atunci am simtit o izbitura in umarul stang si nervos ca cineva ma trezise din gandurile mele m-am intors sa protestez...
-Hei uitate-te pe unde mergi, puslama fara educatie!
-Iertati-ma, nu am fost atenta pe unde mergeam...
Cel mai frumos chip din lume... Nu stiam ce sa spun. Era o fata ce parea a fi mai degraba un copil. Plansese mult, iar urmele de rimel de pe fata ei erau aproape uscate, dar mai luceau inca putin in lumina reflectoarelor ce alergau pe langa noi... Timpul se oprise in loc din nou...
-Esti bine? am intrebat-o dorind parca sa o cunosc mai bine, sa-i aflu suferinta si sa i-o impart pe a mea.
-Nu e treaba ta!
Raspunsul ei sec ma dezarmase complet.
Am ramas acolo in strada cateva minute urmarind-o cu privirea cum alearga si intra in blocul pe langa care tocmai trecusem.
-Copil nebun! am soptit sperand ca m-ar putea auzi.
Era frumoasa. Asta era singurul lucru pe care mi-l mai puteam aminti din secundele in care o privisem...
Cand m-am hotarat sa plec am observat pe jos un cartonas micut pe care sclipea o poza. L-am ridicat de jos si am citi "Lana Stuard, 21 de ani" si adresa ei... Din poza parca ma priveau o pereche de ochi de un verde ametitor, dar plini de tristete... parul de un roscat decolorat, lung si bogat ii incadra chipul luminos si ii dadea o alura angelica. Parea o copila. Dar de ce asa de trista?
Am verificat adresa de pe legitimatie si singurul lucru care imi venea in minte era sa fug dupa ea. Dar deja intrase in bloc, iar pe legitimatie nu aparea numarul apartamentului... Am simtit o oarecare deznadejde, dar fara sa gandesc prea mult am fugit dupa ea si am sunat la primul apartament din bloc. Stateam in fata usii plin de emotie, sperand sa fie ea... acea Lana Stuard , zambind si invitandu-ma inauntru... Din pacate nu era ea... O batrana imi deschise usa si ma privii mirata...
-Nu e cam tarziu sa livrezi ceva la ora asta? ai noroc ca nu prea ma impac cu somnul... Ce doresti tinere?
-Eu... stiti... ma intrebam daca ma puteti ajuta cu ceva... a... stiti cumva la ce apartament sta domnisoara Lana Stuard?
-Hm... Si cum ziceam. Nu e cam tarziu sa faci livrari dupa miezul noptii???
-Stiti... eu... I-am gasit legitimatia pe jos si as vrea sa i-o inapoiez... si i-am intins legitimatia batranei.
-Aham... La apartamentul 10, e sus la etajul trei, acolo in capatul scarilor...
-Va multumesc... si i-am zambit indreptandu-ma in graba spre scari.
Imi veneau in minte zeci de scenarii cu frumoasa mea Lana cu chip de inger, iar in cateva secunde eram deja in fata usii... Am ciocanit si am asteptat cuminte ca un copil ce asteapta ajunul Craciunului...
Si mi-a deschis...
-Scuze ca te deranjez... ai scapat legitimatia de la bar cand te-ai ciocnit de mine mai devreme... si i-am intins bucata de carton.
-Multumesc...
Si m-am intors sa plec cat mai repede din fata ei sa nu observe umila mea fericire de chipul brazdat de un zambet mult prea multumit ca o vazusem din nou...
-Poate ne mai intalnim si cu alta ocazie! Poate imi faci cinste cu o cafea ca sa-mi multumesti ca ti-am inapoiat legitimatia domnisoara Lana! i-am strigat de pe la jumatatea drumului spre iesire...
-Cu siguranta ne vom mai intalnii...
Lana... superb nume ca si fiinta ce-l poarta... Prin deschizatura usii am reusit sa-i vad umarul gol acoperit doar de breteaua unui maieu negru si mana subtire pe care o intinsese dupa legitimatie... Pielea ei parea atat de alba si de fina ca unei papusi de portelan...
M-am grabit spre casa cand am realizat cat de tarziu era. Acum eram foarte hotarat in privinta lucrurilor pe care le aveam de facut. S-o revad pe Lana era primul pe lista...
